1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Femeile în Bundeswehr: căutate, dar mai degrabă o raritate

Lisa Hänel
12 aprilie 2024

În premieră, o femeie conduce o unitate de luptă a marinei germane. Cu toate acestea, în ansamblu, femeile sunt încă subreprezentate în Bundeswehr.

https://p.dw.com/p/4efOk
Inka von Puttkamer, Bundeswehr
Inka von Puttkamer, prima femeie comandant a unei unități de luptă în BundeswehrImagine: Axel Heimken/dpa/picture alliance

"Formarea paradei se face la comanda mea", strigă Inka von Puttkamer în timpul unei ceremonii festive la baza navală din Kiel. Ea este noua comandantă a celui de-al treilea Escadron de Căutători de Mine - și astfel prima femeie la conducerea unei unități de luptă din Marina Germană.

Inka von Puttkamer
Inka von Puttkamer - căpitan în Marina GermanăImagine: Axel Heimken/dpa/picture alliance

Începând cu anul 2001, toate carierele din Bundeswehr sunt deschise pentru femei. Germania a reacționat astfel la o decizie a Curții Europene de Justiție din anul precedent. "S-au întâmplat multe de atunci", spune Maja Apelt, sociolog militar la Universitatea Potsdam pentru DW. De fapt, astăzi sunt mult mai multe femei în serviciul Bundeswehr decât acum câteva decenii. În 1985, erau doar 117 femei și o proporție foarte mică din personalul militar iar de atunci nivelul a crescut constant.

În decembrie 2023, peste 24.000 de femei slujeau în armata germană. În plus, au fost create noi posturi, cum ar fi ofițeri pentru egalitatea de gen în cadrul armatei. "Pe plan formal s-au întâmplat multe", adaugă Apelt.

Și totuși: la nivelul întregii Bundeswehr, proporția femeilor este încă scăzută. Doar aproximativ 13% dintre militari sunt femei. Cei mai mulți - peste 8000 - servesc în serviciul sanitar. Dacă le excluzi pe acestea, cota scade la sub nouă procente. Și totuși, guvernul federal și-a propus recent să atingă 20%.

Germania este în urma altor țări la nivel internațional

Şi totuşi, Germania ar putea recupera. În SUA, de exemplu, aproape 20% dintre militari sunt femei. Chiar și în Marine Corps, o ramură militară extrem de solicitantă, procentajul femeilor se apropie de 10%. În Europa, Norvegia este în frunte cu 15,7% din personalul militar reprezentat de femei. Dacă ne uităm doar la cei care sunt obligați să facă serviciu militar, procentajul ajunge la 36%. În Franța, proporția femeilor este de 16,5%.

Eva Högl, însărcinata guvernului federal pentru armată
Eva Högl a prezentat cel mai nou raport referitor la situaţia din armata federalăImagine: Carsten Koall/dpa/picture alliance

La capitolul cifre, Germania este încă departe. Cu toate acestea, Wehrbeauftragte (însărcinata guvernamentală pentru armată) Eva Högl subliniază în raportul anual importanța femeilor în trupe: "Ele îmbunătățesc calitatea serviciului cu experiența și abilitățile lor, deoarece studiile arată că echipele mixte sunt întotdeauna cele mai bune și mai eficiente." În plus, femeile în forțele armate ar garanta că în zonele de conflict sunt luate în considerare și problemele și preocupările femeilor, adaugă sociologul Maja Apelt.

Se pare că acest lucru a fost recunoscut și de Bundeswehr. Astfel, ministrul federal al apărării, Boris Pistorius, a făcut apel anul trecut explicit la femei, referindu-se la cota redusă de femei în Bundeswehr: "Este prea puțin. În plus, acest lucru nu corespunde nici măcar pretențiilor Bundeswehr de a fi o armată a cetățenilor."

Bundeswehr comandă, afacerea cu arme prosperă 

Femei în poziții de conducere

Cu toate acestea, în special în conducerea Bundeswehr, situația "armatei cetățenilor" este încă departe, după cum subliniază raportul prezentat de Högl. Acolo se menționează că: "Femeile sunt încă subreprezentate în mod evident în pozițiile de conducere, chiar și în serviciul sanitar, unde proporția femeilor este foarte mare de ani de zile. Acestea sunt doar câteva exemple iar în total Bundeswehr are doar trei femei printre generali - toate fiind doctori în medicină."

Şi-a propus Germania să devină o superputere militară?

Posibil că acest lucru a fost unul dintre motivele pentru rezultatele unei anchete apărute recent. Aceasta a fost publicată de Centrul de Istorie Militară și Științe Sociale al Bundeswehr. Astfel, numai 36% dintre tinerele cu vârste între 16 și 29 de ani care au fost chestionate au fost de acord că Bundeswehr este un angajator atractiv. În schimb, 56% dintre bărbații tineri s-au declarat atraşi de acest posibil angajator.

Bundeswehr reflectă societatea

Alte probleme care ar putea face Bundeswehr nepotrivit pentru femei sunt incompatibilitatea între carieră și familie și cazurile de hărțuire sexuală. Însărcinata guvernamentală face referire, de exemplu, în raportul anual, la cursul de doi ani pentru generali și amirali. Acesta nu este încă suficient de flexibil și necesită mutări frecvente - dificil pentru militarii cu copii.

În același timp, problema hărțuirii sexuale este încă prezentă în Bundeswehr. În anul 2022, conform raportului citat, au fost peste 350 de evenimente raportate care au ridicat suspiciuni de infracțiuni împotriva autodeterminării sexuale. O investigație internă a arătat că 80% dintre cei care au depus plângeri sunt femei.

Maja Apelt recunoaște o dimensiune socială mai mare în aceasta. Bundeswehr reflectă acele domenii în care bărbații domină: "Și puține profesii sunt atât de strâns legate de masculinitate precum cea de soldat."

Soldați la depunerea jurământului în armata germană
Soldați în momentul depunerii jurământului în BundeswehrImagine: Sean Gallup/Getty Images

Cu toate acestea, spune Apelt, serviciul medical și numărul mai mare de femei care lucrează acolo arată că Bundeswehr nu are un efect descurajant în mod fundamental. "Modelele sunt importante", subliniază Apelt, mai ales în poziții de conducere. "Este important să vezi că se poate. Nu sunt singura, ci este posibil să urmezi acest drum ca femeie. Femeile în poziții de conducere sunt modele, dar pot fi și deschizători de drumuri."

Inka von Puttkamer, prima femeie la conducerea unei unități de luptă din marina germană, se consideră de asemenea un model. Totuși, ea subliniază în același timp că în marină ar trebui să nu mai fie ceva special. "Mi se pare dificil că această femininitate este mereu evidențiată. Bundeswehr ne oferă soțului meu și mie șansa de a fi în poziții de conducere și de a combina asta cu familia. Fără îndoială: carierele sunt stresante și necesită multă organizare și planificare prealabilă. Dar este posibil."

Femei pe front: „Doar prima oară este greu să ucizi“